Secretar general adjunct al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

Cancelaria de Stat
Data limită de aplicare - 02.09.2024, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Realizarea activităților privind implementarea cerințelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin integrarea activităților interne coordonate ale Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în conjunctura europeană.

Salariul de funcție

De la 36870 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Coordonarea activității subdiviziunilor din subordine ale aparatului central al ministerului în vederea atingerii obiectivelor și realizării sarcinilor stabilite în cadrul implementării cerințelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană;
  2. Asigurarea procesului de planificare, monitorizare, evaluare și raportare a executării activităților privind implementarea cerințelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană;
  3. Asigurarea procesului de elaborare și avizare a proiectelor de acte normative în conformitate cu cerințele de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, conform domeniilor de competență ale ministerului.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii superioare: în domeniul relații internaționale, tehnic, economie, drept, politici publice, management, administrație publică.

Participarea la programe de specializare în domeniul politicilor publice europene va constitui un avantaj.

Experienţă profesională:

Minimum 5 ani de experienţă profesională în domeniul/domeniile specifice sferelor de competență ale ministerului, experienţă managerială de cel puţin 2 ani.

Cunoştinţe:

               1. cadrul normativ în domeniile de competență ale ministerului și serviciul public;

               2. administrația publică;

               3. politici publice europene;

               4. cadrul de activitate al UE;

               5. cunoașterea limbii engleze la nivelul C1.

Abilităţi: gândire critică, analiză şi sinteză; planificare; organizare; luare a deciziilor; motivare; control; comunicare; lucru în echipă; de operare la calculator (Word, Excel, PowerPoint, Internet).

Atitudini/comportamente: integritate; respect pentru drepturile omului, nediscriminare şi egalitate de gen; deschidere față de cetățeni, mass-media și societatea civilă; iniţiativă; perseverenţă; creativitate; corectitudine; responsabilitate; reputație ireproșabilă (lipsa implicării în cazuri dubioase, inclusiv demonstrate prin investigații jurnalistice, stil de viață corespunzător veniturilor oficiale etc.).

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Conceptul de dezvoltare instituțională

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

  1. Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public;
  2. Legea nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional;
  3. Hotărârea Guvernului nr.690/2017 cu privire la organizarea şi funcționarea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale;
  4. Legea nr.315/2022 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova Europeană 2030”;
  5. Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte;
  6. Hotărârea Guvernului nr. 180/2024 cu cu privire la mecanismul de coordonare a procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și modul de organizare și funcționare a echipei de negociere în cadrul acestui proces;
  7. Codul Transporturilor rutiere 150/2014;
  8. Codul Transportului feroviar 309/2003;
  9. Legea nr. 176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova;
  10. Legea drumurilor nr. 509/1995