șef direcție economie, construcții și infrastructură

Aparatul preşedintelui raionului Căuşeni
Data limită de aplicare - 03.07.2018, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul general al funcţiei: Asigurarea realizării obiectivelor și sarcinilor Consiliului raional în domeniul social-economic, construcții, infrastructură.
   III. Sarcinile de bază:
           1. Asigurarea implementării politicilor  în domeniul economic în teritoriul administrat.
           2. Asigurarea implementării politicilor  în domeniul construcției, gospodărie comunale și drumuri în teritoriul administrat.
          3. Asigurarea implementării politicilor în domeniul investițional în teritoriul administrat.
         4. Organizarea și coordonarea activității de elaborare a strategiilor, programelor, direcțiilor prioritare și de perspectivă ale dezvoltării economice a raionului, efectuarea controlului asupra realizării actelor normative ce conțin sarcini, directive cu privire la dezvoltarea economică și socială a raionului.
  5. Asigurarea managementului Direcției.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba moldovenească şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta necesară obţinerii dreptului la pensie pentru limită de vîrstă; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 3 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

3 ani experiență în  administrația publică

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    Formularul de participare.
                  b)  Copia buletinului de identitate.
                  c)  Copia actelor  de studii.
    d) Copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională pentru ultimii 3 ani, dacă sunt.
                  e) Copia (extrasul) carnetului de muncă, dacă este.
                  f) Cazierul judiciar (se depune de învingătorul concursului).

Modalitatea de depunere a documentelor

  • Alte modalități - Personal.

Bibliografia concursului

X.
 
Constituţia Republicii Moldova
  • Acte normative în domeniul serviciului public
  • Legea nr.158-XVI din 4 iunie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
  • Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public;
  • Legea nr.16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese;
  • Legea nr.133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
  • Legea nr.90-XVI din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei;
  • Legea nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la petiţionare;
  • Legea nr.48 din 22.03.2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici.
  • Acte normative în domeniul administraţiei publice locale
  • Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală;
  • Legea nr. 438 din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova;
  • Legea nr.435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă;
  • Legea nr.764 din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.
    • Acte normative în domeniul de specialitate:
  • Legea nr.166 din 11.07.2012 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare “Moldova 2020”;
  • Legea Republicii Moldova nr. 81 din 18.03.2004  cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător;
  • Legea nr.845 din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi;
  • Legea nr.182 cu privire la parcurile industriale;
  • Legea nr.135 din 14.06.2007 privind societăţile cu răspundere limitată;
  • Legea nr.105 din 13.033.2003 privind protecția consumatorilor;
  • Legea nr.131 din 03.07.2015 privind achizițiile publice;
  • Legea privind calitatea în construcţii cu modificările ulterioare (nr.721 din 02.02.1996);
  • Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie (nr.163 din 09.07.2010);
  • Hotărârea Guvernului nr.361 din 25.06.1996 cu privire la asigurarea calităţii în construcţii;
  •  Hotărârea Guvernului nr.285 din 23 mai 1996 cu privire la aprobarea Regulamentului de recepție a construcțiilor și instalațiilor aferente;
  • Hotărârea Guvernului nr.936 din 16.08.2006 pentru aprobarea Regulamentului privind expertiza tehnică în construcții;
  • Hotărârea Guvernului nr.329 din 23.04.2009 privind aprobarea Regulamentului cu privire la atestarea tehnico-profesională a specialiștilor cu activități în construcție;
  • Hotărârea Guvernului  nr.1073 din  27.12.2013 cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul energiei din surse regenerabile pentru anii 2013-2020.