Specialist principal, Aparatul președintelui

Aparatul preşedintelui raionului Dubăsari
Data limită de aplicare - 30.04.2020, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul general al funcției: Promovarea politicilor în domeniul transparenţei activităţilor Consiliului raional, elaborarea şi implementarea politicilor publice; organizarea și asigurarea bunei desfăşurări a acţiunilor protocolare.
Sarcinile de bază:

  • Implementarea programelor de comunicare la nivelul Consiliului raional, în ceea ce priveşte activitatea acestuia, în scopul îmbunătăţirii continue a relaţiei cu cetăţenii şi cu instituţiile publice din teritoriul raionului.
  • Colaborarea cu instituţiile publice din teritoriul raionului în domeniul promovării şi extinderii modalităţilor de comunicare, prin organizarea seminarelor, meselor rotunde şi altor reuniuni, în vederea consolidării şi aprofundării tehnicilor de comunicare și promovare a imaginii Consiliului raional.
  • Asigurarea programului zilnic de lucru cu publicul pentru depunerea de petiţii, cereri, sesizări sau alte solicitări de informaţii şi/sau solicitări telefonice precum şi monitorizarea executării acestora.
  • Organizarea întru buna desfăşurare a acţiunilor protocolare pentru Preşedintele raionului, vicepreşedinţii raionului şi a secretarului Consiliului raional.

    Salariul de funcție

    5907

    Tip de angajare

    Perioadă nedeterminată

    Condiţiile de participare la concurs

    a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

    Cerinţe specifice pentru participare la concurs

    Cerințe specifice:
    Studii: superioare, de licenţă sau echivalente, preferabil în domeniul administraţiei publice.
    Experienţă profesională: 1 an în domeniul administrației publice
    Cunoştinţe: cunoaşterea limbii de stat şi limbii ruse la nivel avansat citit/scris/vorbit;

    • cunoaşterea unei limbi de circulație internațională
    • cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
    • cunoaşterea modului de funcţionare a unei autorităţi publice;
    • cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, Power Point, Internet; Adobe Photoshop;
    • cunoaşterea şi respectarea regulilor de protocol.

    Documente ce urmează a fi prezentate

    • Copia buletinului de identitate
      Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
    • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
      Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
    • Certificatul medical
      Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
    • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
      Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
    • Alte documente necesare:
      formularul de participare, CV
      copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;

    Modalitatea de depunere a documentelor

    • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

    Bibliografia concursului

    • Constituția Republicii Moldova;
    • Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 ,,Cu privire la funcția publică și statul funcționarului public”;
    • Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 04.07.2008 ,,Cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public”;
    • Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcționarului public”;
    • Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
    • Legea nr. 90-XVI din 25 aprilie 2008 cu privire la prevenirea și combaterea corupției;
    • Legea nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparența în procesul decizional;
    • Legea nr. 133 din  08.07.2011 privind protecţia datelor cu caracter personal;
    • Legea nr. 100 din 22.12.2017 cu privire la actele normative
    • Legea nr. 435 din 28.12.2006 privind descentralizarea administrativă;
    • Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administraţia publică locală;
    • Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116 din 19.07.2018;
    • Legea privind statutul alesului local nr. 768-XIV din 02.02.2000;
    • Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nr. 764 din 27.12.2001
    •