Specialist principal în cadrul Aparatului Secţiei Cultură

Aparatul preşedintelui raionul Ialoveni
Data limită de aplicare - 01.09.2020, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Scopul general al funcției: Patronarea, coordonarea și ținerea sub control a activității bibliotecilor publice din raion
 Sarcinile  de bază:

  • Realizarea sarcinilor de complexitate înaltă, interdependentă, în domeniul politicilor bibliotecilor;
  • Asigurarea respectării și aplicării legislației în vigoare în domeniul bibliotecilor în cadrul raionului;
  • Coordonarea activității bibliotecilor, în dezvoltarea și comunicarea colecțiilor de bibliotecă, controlul bibliografic local, elaborarea bibliografiilor locale, difuzarea culturală, relații cu publicul, automatizare și informatizare;
  • Fundamentarea și propunerea autorităților publice locale programe de activități și cheltuieli necesare pentru completarea și valorifcarea colecțiilor de bibliotecă, lucrările de evidență, cercetare, conservare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului cultural;
  • Asigurarea organizării și desfășurării activităților culturale de rang raional și național;
  • Organizarea atestării bibliotecarilor pentru conferirea sau confirmarea unui anumit grad de calificare.
  • Tip de angajare

    Perioadă nedeterminată

    Condiţiile de participare la concurs

    a) deţine cetăţenia Republicii Moldova; b) posedă limba română şi limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege; c) are capacitate deplină de exerciţiu; d) nu a împlinit vîrsta de 63 ani; e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate; f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă; g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcţie publică conform art.64 alin.(1) lit.a) şi b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare; h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie; i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie; j) nu are interdicţia de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorităţii Naţionale de Integritate. .

    Cerinţe specifice pentru participare la concurs

    • studii superioare de licență în domeniu;
    • minimum 1 ani de experiență profesională în domeniu;
    • cunoașterea legislației în vigoare;
    • cunoștințe de  operare la calculator.

    Documente ce urmează a fi prezentate

    • Copia buletinului de identitate
      Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
    • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
      Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
    • Certificatul medical
      Dacă în fișa postului pentru funcția respectivă, sunt stabilite cerințe speciale de sănătate
    • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
      Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

    Modalitatea de depunere a documentelor

    • Alte modalități - Prin poștă, email sau personal.

    Bibliografia concursului

    • Constituția Republicii Moldova;
    • Legea  privind administraţia  publică locală nr.436 din 28.12.2006;
    •  Legea  privind funcţia publică şi statutul funcţionarului  public nr. 158 din 04.07.2008;
    • Legea privind Codul de conduită a funcționarului public nr. 25 din 22.02.2008;
    • Legea cu privire la conflictul de interese nr. 16 din 15.02.2008;
    • Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158 din 04.07.2008 cu privire la funcția public și statutul funcționarului public;
    • Legea cu privire la biblioteci nr.160 din 20 iulie 2017;
    • Regulamentul de organizare și funcționare a bibliotecilor publice, aprobat prin Ordinul Ministerului educației, culturii și cercetării nr. 186 din 26.02.2019