Contribuirea la formarea unui corp de funcționari publici profesioniști prin implementarea politicii și procedurilor de personal moderne
De la 8230 Lei (brut)
- Ținerea evidenței electronice a angajaților instanței în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (manager HR).
- Asigurarea introducerii/actualizării datelor cu privire la personal în sistemul informațional automatizat a registrului electronic al subiecților declarării averii și a intereselor personale.
- Contribuirea la transmiterea dosarelor personale în arhivă, întocmirea inventarului, elaborarea nomenclatorului dosarelor/documentelor ce țin de activitatea subdiviziunii structurale.
- Asigurarea întocmirii și prezentării rapoartelor statistice cu privire la personalul instanței.
Perioadă nedeterminată
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) posedă limba română;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
e) este apt/aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani nu a fost destituit/destituită dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a), b) și f) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
i) nu este privat/privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
j) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
licențiat în studii juridice sau echivalentul acestuia ;
1 an de experiență profesională în domeniu,
Certificat medical (Formular nr.086e eliberat la un termen de cel mult 30 zile calendaristice, ce poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere).
Comsițământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Declarația pe propria răspundere privind unele restricții la angajare.
Acte legislative specifice domeniului serviciului public: