Evidenţa nominală şi statistică a subofiţerilor, sergenţilor şi soldaţi, precum şi documentarea acestora. Controlul persoanelor cu funcţii de conducere din APL, instituţii publice şi agenţi economici privind activitatea în domeniul administrativ-militar. Asigurarea confruntării datelor de evidenţă militară.
De la 6090 Lei (brut)
1. Organizarea și asigurarea desfășurării activității de administrare, evidență și documentare a sergenților și soldaților în rezervă.
2. Analizarea și înaintarea propunerilor privind pregătirea sergenților și soldaților în rezervă la concentrări militare, antrenamente și exerciții de mobilizare.
3. Asigurarea predestinării rezerviştilor (sergenţi, soldaţi) conform dispoziţiunilor de completare a unităţilor militare la mobilizare.
4. Efectuarea controlului activităţii administrativ-militare la APL, instituţii publice şi agenţi economici.
5. Elaborarea proceselor-verbale contravenționale rezerviștilor privind încălcarea regulilor de evidență militară.
Perioadă nedeterminată
Studii: studii superioare de licenţă în domeniul administraţie publică sau similare acestora, cursuri de perfecţionare.
Experienţă profesională: Vechimea în muncă în serviciu public - preferabil 1 an.
Cunoştinţe:
- Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
- Cunoştinţe de operare a calculatorului: Word, Excel, Power Point, Internet.
Abilităţi: abilităţi de lucru cu informaţia, participare la elaborare a documentelor, lucru în echipă, autoperfecţionare şi valorificare a experienţei dobîndite.
Aptitudini/comportamente: spirit de iniţiativă, devotament şi loialitate faţă de instituţie; disciplină, punctualitate, perseverenţă; discreţie, politeţe, comportament echilibrat, adaptabilitate bună; interes profesional şi atitudine de cooperare; flexibilitate în gândire, temperament corespunzător, inteligenţă, obiectivitate.
În cazul depunerii a documentelor prin intermediul poștei electronice (e-mail) să țineți cont că conform politicilor de securitate aplicate, mesajele expediate de pe cutii poștale cu domen superior .RU nu se recepționează.
● Constituţia Republicii Moldova
● Acte normative în domeniul serviciului public
1. Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
2. Hotărîrea Guvernului nr. 1123 din 14.12.2010 privind aprobarea Cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal.
3. Hotărîrea Guvernului nr. 1231 din 12 decembrie 2018 ”Pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar”.
4. Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public.
5. Legea nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public.
6. Legea nr. 133 din 08.07.2011 ,,Privind protecţia datelor cu caracter personal”.
7. Legea nr. 133 din 17 iunie 2016 „Privind declararea averii și a intereselor personale”.
● Acte normative în domeniul de specialitate:
1 Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 31.01.2001 „Pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea administrativ-militară al organelor administrativ-militare”.
2. Hotărîrea Guvernului nr. 864 din 17.08.2005 „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen sau în cel cu termen redus”.
3. Legea nr. 1244- XV din 18.04.2002 cu privire la rezerva Forţelor Armate.
4. Legea nr. 1245 - XV din 18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei.