Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Implementarea principiului de transparență în domeniul public prin gestionarea mijloacelor media din cadrul Agenției.
Salariul de funcție
De la 8950 Lei
sporuri, premii
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei
postului:
1. Asigurarea implementării Strategiei de comunicare internă și externă, elaborată în cadrul Direcției.
2. Asigurarea realizării principiului de transparență publică prin gestionarea paginii web oficiale a Agenției.
3. Menținerea funcționalității paginii de profil și a chat-ului Agenției.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Studii: Superioare, de licență sau echivalente.
Cunoștințe: - Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
- Cunoaşterea modului de funcţionare a unei autorităţi publice;
- Abilități de utilizare a computerului.
Experiență profesională: Se admite fără experiență.
Documente ce urmează a fi prezentate
Modalitatea de depunere a documentelor
Bibliografia concursului
- Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
- Legea nr. 71/2023 cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural;
- Legea nr. 148 din 09.06.2023 privind accesul la informațiile de interes public;
- HG nr. 728 din 26.09.2023 cu privire la site-urile web oficiale ale autorităților și instituțiilor publice și cerințele minime privind profilurile de socializare ale acestora;
- HG nr. 20/2019 cu privire la reorganizarea IP AIPA;
Surse de informare: htpp://aipa.gov.md/ ; https://www.legis.md/