Specialist principal (reglementări și relații internaționale în transport feroviar) , Direcția Reglementări și Relații Internaționale

Agenția Feroviară
Data limită de aplicare - 18.11.2025, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

  1. Asigurarea monitorizării, promovării, aplicării și dezvoltării cadrului de reglementare în domeniul feroviar, contribuind la elaborarea și implementarea politicilor publice sectoriale și la dezvoltarea relațiilor de cooperare cu partenerii externi și instituțiile de profil, în vederea alinierii la standardele naționale și internaționale din domeniul transportului feroviar.

Salariul de funcție

De la 8780 Lei Alte plăți și sporuri conform legislației în vigoare

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Elaborarea normelor privind siguranța feroviară, transportul multimodal și combinat, pe baza cercetării legislației și bunelor practici internaționale; colaborează cu experți și parteneri de profil; realizează evaluări de impact și sprijină implementarea normelor.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

    1. Deține cetățenia Republicii Moldova;
    2. Cunoaște și posedă limba română;
    3. Are capacitate deplină de exercițiu;
    4. Nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
    5. Deține studiile necesare, prevăzute pentru funcția publică respectivă;
    6. În ultimii 5 ani, nu a fost destituit(ă) dintr-o funcție publică, inclusiv dintr-o funcție publică cu statut special, în conformitate cu art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 158/2008, și nu i-a încetat contractul individual de muncă din motive disciplinare;
    7. În ultimii 5 ani, cazierul privind integritatea profesională nu conține înscrieri referitoare la un rezultat negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
    8. Nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
    9. Nu este privată, prin hotărâre judecătorească definitivă, de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă principală sau complementară;
    10. Nu este supusă interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, în baza unui act de constatare emis de Autoritatea Națională de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

    1. Studii: Studii superioare de licență sau echivalente în: transport feroviar, drept, științe economice sau relații internaționale. Cunoașterea limbii englezenivel minim B1.
    2. Experiență profesională: Minimum 1 an de experiență profesională relevantă în domeniul feroviar și/sau în domeniul relațiilor internaționale, preferabil cu implicare în proiecte sau activități specifice sectorului feroviar.
    3. Cunoștințe:
    4. Cunoștințe privind reglementările, normele și procedurile specifice domeniului feroviar;
    5. Experiență în domeniul relațiilor internaționale, inclusiv cooperare bilaterală și multilaterală, cu accent inclusiv și în sectorul feroviar;
    6. Capacitatea de a analiza și interpreta politici, acorduri și standarde internaționale aplicabile în transportul feroviar;
    7. Familiaritate cu aspectele tehnice, legislative și operaționale ale transportului feroviar;
    8. Utilizare avansată a pachetului Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint) pentru redactarea, analiza și prezentarea documentelor și datelor;
    9. Capacitatea de a naviga eficient pe Internet pentru cercetare, comunicare și documentare profesională;
    10. Familiaritate cu utilizarea unor instrumente digitale și aplicații software specifice domeniului feroviar sau relațiilor internaționale reprezintă un avantaj.
  1. Abilități:
    1. Capacitatea de sistematizare a informației: abilitatea de a colecta, organiza și structura informațiile într-un mod logic și coerent, facilitând astfel procesul de analiză și luarea deciziilor eficiente;
    2. Analiză și sinteză: competența de a examina date complexe sau situații diverse, de a identifica elementele esențiale și de a formula concluzii clare și concise, care să sprijine planificarea și implementarea activităților;
    3. Prezentarea informației: aptitudinea de a comunica clar și structurat ideile, rapoartele sau rezultatele analizelor, adaptând limbajul și formatul la audiența țintă, astfel încât mesajul să fie ușor înțeles și convingător;
    4. Comunicare eficientă: capacitatea de a transmite și recepționa mesaje într-un mod deschis, respectuos și constructiv, facilitând dialogul și colaborarea între colegi, superiori și alte părți interesate;
    5. Lucru în echipă: abilitatea de a coopera și colabora activ cu membrii echipei, contribuind la atingerea obiectivelor comune prin împărtășirea responsabilităților, sprijin reciproc și respectarea diversității de opinii;
    6. Aplanarea situațiilor de conflict: competența de a identifica sursele de tensiune sau neînțelegeri în cadrul grupului, gestionând și soluționând conflictele         într-un mod diplomatic și constructiv, astfel încât să se mențină un climat de lucru armonios și productiv.
  2. Atitudini/comportamente:
    1. Responsabilitate: asumarea cu seriozitate a sarcinilor și angajament față de respectarea termenelor și standardelor de calitate;
    2. Respect față de oameni: tratarea colegilor, superiorilor și colaboratorilor cu considerație, empatie și toleranță;
    3. Receptivitate: deschidere către feedback, sugestii și schimbări, adaptabilitate rapidă la noile cerințe și condiții de lucru;
    4. Corectitudine: manifestarea integrității și transparenței în toate activitățile profesionale, respectarea normelor etice și a regulilor instituționale;
    5. Spirit de inițiativă: capacitatea de a identifica oportunități de îmbunătățire și de a propune soluții inovatoare fără așteptarea permanentă a instrucțiunilor;
    6. Obiectivitate: evaluarea situațiilor și luarea deciziilor bazate pe fapte și criterii raționale, evitând influențele subiective sau emoționale;
    7. Tendință spre dezvoltare profesională continuă: dorința constantă de a-și îmbunătăți cunoștințele și competențele prin participarea la cursuri, traininguri și alte forme de instruire.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Personal

Bibliografia concursului

    1. Acte normative în domeniul specific funcției;
      1. Codul transportului feroviar nr. 19/2022;
      2. Hotărârea Guvernului nr. 759/2022 privind constituirea, organizarea și funcționarea Agenției Feroviare.
    2. Acte normative în domeniul serviciului public:
      1. Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
      2. Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public.Surse de informare: https://www.legis.md/.