Specialist principal, Direcția promovarea exporturilor

Agenția de Investiții
Data limită de aplicare - 25.07.2021, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Contribuirea la realizarea misiunii și a obiectivelor strategice ale Agenției de Investiții prin implementarea politicilor statului în domeniile de promovare a exporturilor.

Salariul de funcție

De la 6350 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Identificarea piețelor de export și facilitarea accesului produselor autohtone din sectoarele cu potențial înalt de export pe piețe respective.
  2. Identificarea târgurilor,  expozițiilor internaționale și coordonarea procesului de participare la ele.
  3. Identificarea și asigurarea participării companiilor străine în cadrul evenimentelor de promovare a exportului din Republica Moldova în vederea stabilirii parteneriatelor cu companiile autohtone.
  4.  Participarea la implementarea strategiilor și programelor naţionale de promovare a exportului.
  5. Identificarea impedimentelor în activităţile de export şi formularea recomandărilor de soluţionare a acestora.
  6. Efectuarea analizelor pieţelor externe, prelucrarea datelor statistice  şi furnizarea informaţiilor analitice privind oportunităţile de export către agenţii economici interesaţi.
  7. Promovarea oportunităţilor de export, inclusiv în relaţia cu instituţiile şi asociaţiile internaţionale în domeniul promovării exportului.
  8. Colaborarea cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova şi cu cele străine acreditate în Republica Moldova, precum şi furnizarea informaţiilor necesare acestora în domeniul promovării exportului.
  9. Asistență în implementarea inițiativelor de promovare ale  exportului prin diverse instrumente : webinare, sesiuni de prezentare, expoziții, forumuri, B2B, misiuni bilaterale.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

  • Experiență Profesională: constitue un avantaj
  • Studii obligatorii: Superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniile de activitate ale Direcției Promovarea Exporturilor a Agenției de Investiții: economie, marketing, etc.
  • Studii preferabile (adițional la cele obligatorii): Studii de master în domeniul specializării de la ciclu de licență, sau master în  administrație publică, sau master în management.

Notă: * Se acceptă persoane cu studii similare în domeniu, absolvite conform Nomenclatorului domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământ superior (în vigoare din 28.06.2017)

  • Cunoștințe:
  • Legislația națională
  • Administrare publică și management public
  • Afaceri și politici publice
  • Cunoştinţe de operare de calculator: Microsoft Office, Internet
  • Cunoașterea unei limbi străine de circulație internațională (la nivelul B2) constituie un avantaj
  • Competențe și Abilități (conform Matricei interne de Competențe)/ Comportamente:
  • Abilitatea de a însuși/adapta rapid
  • Flexibilitate, concentrare asupra mai multor sarcini concomitent
  • Orientare spre client (intern/extern)
  • Orientare spre rezultat (perseverență)
  • Relaționare interpersonală
  • Abilitatea de a soluționa probleme
  • Agilitate în administrare
  • Agilitate strategică
  • Comunicare și prezentare
  • Atitudini:
  • Inițiativă
  • Imparţialitate
  • Integritate profesională
  • Evitarea conflictelor de interese
  • Conduită morală şi profesională desăvârşită
  • Diplomaţie, creativitate, disciplină
  • Rezistenţă la efort şi stres

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Curriculum Vitae
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Personal

Bibliografia concursului

  • Legea nr. 158-XVI  din 4.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;

  • Hotărârea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009 cu privire la punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;

  • Hotărârea Guvernului nr.322 din 17.04.2018 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției de Investiții;

  • Codul Muncii al Republicii Moldova (Legea nr. 154 din 28.03.2003);

  • Codul administrativ (Legea 116 din  19.07.2018);

  • Legea nr. 25–XVI din 22.02.2008 privind codul de conduită al funcţionarului public;

  • Legea nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;

  • Legea nr. 16-XVI din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese;

  • Legea nr. 982-XIV din 11.05.2000 privind accesul la informație;

  • Legea nr. 239-XVI din 13.11.2008 privind transparența în procesul decisional;

  • Legea nr. 325 din 23.12.2013 cu privire la testarea integrității profesionale;

  • Legea nr. 82 din 25.05.2017 cu privire la integritate

  • Legea nr. 100 din  22.12.2017 cu privire la actele normative

  • Legea nr. 136 din  07.07.2017 cu privire la Guvern

  • Legea nr. 98 din 04-05-2012 privind administrația publică centrală de specialitate.
    Modul de utilizare a brandului de țară/Invest Moldova: https://www.pomulvietii.md/