Consultant superior/consultantă superioară, Direcția gaze naturale și produse combustibile

Ministerul Energiei
Data limită de aplicare - 10.05.2024, 17:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Participă la realizarea politicii guvernamentale în domeniul asigurării cu gaze naturale și produse combustibile, care să garanteze securitatea energetică a țării, prin contribuirea la procesul de elaborare și monitorizare a implementării actelor normative, documentelor de politici și documentelor de planificare în acest domeniu.

Salariul de funcție

De la 14400 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Elaborarea și aplicarea programelor/planurilor rezultate din acordurile și convențiile internaționale bilaterale și multilaterale la care RM este parte, în domeniul gazelor naturale și produselor combustibile;
  2. Elaborarea rapoartelor consolidate aferente domeniului gazelor naturale și produselor combustibile;
  3. Participarea la promovarea relațiilor externe în domeniul gazelor naturale și produselor combustibile;
  4. Examinarea și elaborarea răspunsurilor la petiții și acordarea de informații de interes public, în conformitate cu prevederile legale naționale.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

- Studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalente, de masterat, în domeniul energiei, juridic, economic sau relații internaționale;

- Stagii de formare profesională în instituții de învățământ și cercetare sau organizații acreditate din țară și de peste hotare în domeniul energetic;

- Cursuri de perfecționare profesională continuă în domeniul energiei, juridic sau economic;

- cunoașterea actelor normative din domeniu;

- cunoașterea limbii engleze (nivel B1).

Experiență profesională: 1 an de experiență profesională în domeniu

Abilități: abilități de lucru cu documentele, abilități de analiză și sinteză a datelor complexe, a fenomenelor și a proceselor, de soluționare a problemelor de complexitate înaltă în domeniul de competență, autoinstruire și îmbunătățire permanentă a performanțelor personale, gestiune a informațiilor, elaborare a documentelor, comunicare și prezentare a diverselor subiecte, comunicare eficientă și lucru în echipă.

Atitudini/comportamente: integritate, lipsa manifestărilor de corupție, profesionalism, disciplină, responsabilitate și obiectivitate, diplomație, spirit de inițiativă, creativitate, flexibilitate, tendință spre dezvoltare profesională continuă, independență, imparțialitate. 

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:

    Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidatului la funcția publică vacantă

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Alte modalități -

Bibliografia concursului

Legislația în domeniul serviciului public

  • Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public
  • Legea nr.25/2008 cu privire la Codul de conduită a funcționarului public

Legislația în domeniul de specialitate

  • Legea nr.108/2016 cu privire la gazele naturale
  • Legea nr.461/2001 privind piața produselor petroliere
  • Legea nr.174/2017 cu privire la energetică
  • Hotărârea Guvernului nr.476/2002 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de transportare a produselor petroliere importate
  • Hotărârea Guvernului nr.1116/2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la depozitarea și comercializarea cu ridicata, prin sistem automatizat, a produselor petroliere identificate
  • Hotărârea Guvernului nr.1117/2002 despre aprobarea Regulamentului de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere
  • Hotărârea ANRE nr.446/2021 privind aprobarea Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere
  • Hotărârea Guvernului nr.118/2023 cu privire la organizarea și funcționarea Ministerului Energiei.