Consultant principal , Serviciul politici de protecție a veteranilor

Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Data limită de aplicare - 06.02.2023, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Contribuirea la elaborarea, promovarea şi implementarea politicii statului în domeniul protecţiei veteranilor.

Salariul de funcție

De la 10130 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Elaborarea politicilor și a actelor normative privind protecția socială a veteranilor de război, persoanelor asimilate veteranilor de război și membrilor familiilor acestora precum și a veteranilor muncii;
  2. Analizarea, elaborarea şi promovarea cadrului normativ privind prestațiile sociale acordate veteranilor de război, persoanelor asimilate veteranilor de război și membrilor familiilor acestora, veteranilor muncii, precum și avizarea proiectelor de acte normative care au tangență cu domeniul respectiv;
  3. Sistematizarea, analizarea datelor și elaborarea rapoartelor de monitorizare a activităţilor desfășurate în domeniul asistenței sociale a veteranilor de război, persoanelor asimilate veteranilor de război și membrilor familiilor acestora, veteranilor muncii;
  4. Implementarea tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte referitor la veteranii  de război, persoanelor asimilate veteranilor de război și membrilor familiilor acestora precum și a veteranilor muncii și implementarea cadrului normativ privind asigurarea veteranilor de război cu bilete pentru călătoria în cadrul statelor membre ale C.S.I.;
  5. Analizarea rapoartelor, inclusiv celor elaborate de către organele cu drept de control, privind implementarea legislației în partea ce ține de veteranii de război, persoanelor asimilate veteranilor de război și membrilor familiilor acestora precum și a veteranilor muncii și elaborarea propunerilor de modificare și completare a cadrului normativ.
  6. Acordarea suportului metodologic structurilor teritoriale de asistență socială, precum și autorităților administrației publice centrale și locale în partea ce ține de implementarea legislației privind veteranii de război, persoanelor asimilate veteranilor de război și membrilor familiilor acestora precum și a veteranilor muncii.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Studii:

  • Superioare de licenţă sau echivalente în domeniul asistență socială, drept sau alte domenii conexe;
  • Cunoaşterea politicilor și legislaţiei în domeniul veteranilor;
  • Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (nivel B1).

Experienţă profesională: 2 ani de experienţă profesională în domeniu.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

Constituția Republicii Moldova;

Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
Legea nr. 25/2008 privind codul de conduită al funcţionarului public;

Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;

Legea nr.239/2008 privind transparenţa în procesul decizional;

Legea nr. 190/2003 cu privire la veterani;

Legea nr. 909/1992 privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl;

Hotărârea Guvernului nr.149/2021 cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale;

Hotărîrea Guvernului nr. 190/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile, modul de asigurare, evidență și distribuire a biletelor de tratament sanatorial acordate veteranilor;

Hotărîrea Guvernului nr. 1152/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de asigurare cu bilete gratuite de tratament în instituţiile balneo-sanatoriale şi de plată a compensaţiei băneşti, în schimbul biletelor, persoanelor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl şi colaboratorilor subdiviziunilor de risc deosebit, care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit persoane cu dizabilităţi;

Hotărîrea Guvernului nr. 159/2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului material anual.