Consultant principal/consultantă principală, Direcția coordonarea politicilor publice și integrare europeană (pe perioadă determinată)

Ministerul Energiei
Data limită de aplicare - 15.01.2024, 17:00

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Participă la realizarea procesului de planificare strategică și operațională în cadrul ministerului, prin coordonarea activităților de elaborare, analiză, monitorizare și evaluare a documentelor de politici publice și a documentelor de planificare, în vederea creșterii eficienței și eficacității politicilor publice și asigurării alinierii politicilor sectoriale la standardele și cerințele de aderare la Uniunea Europeană în domeniile de activitate atribuite în competența ministerului.

Salariul de funcție

De la 15990 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Asigurarea coerenței și sinergiei, la nivelul ministerului, dintre procesul de planificare a documentelor de planificare și a documentelor de politici publice sectoriale cu procesul bugetar;
  2. Monitorizarea, raportarea și evaluarea gradului de implementare a documentelor de politici publice și a documentelor de planificare;
  3. Oferirea suportului metodologic aferent procesului de elaborare de către subdiviziunile structurale ale aparatului central al ministerului a documentelor de planificare și a documentelor de politici publice sectoriale, conform domeniilor de activitate ale ministerului;
  4. Coordonarea procesului de elaborare a politicilor publice în concordanță cu acquis-ul Uniunii Europene și monitorizarea implementării cerințelor de aderare la Uniunea Europeană;
  5. Asigurarea prezentării documentelor tehnice necesare în procesul de negociere aferent aderării la Uniunea Europeană, elaborate de către subdiviziunile structurale ale aparatului central al ministerului, conform domeniilor de activitate ale ministerului;
  6. Asigurarea verificării calității și uniformizarea, conform cerințelor Uniunii Europene a documentelor și informațiilor elaborate de către subdiviziunile structurale ale aparatului central al ministerului, conform domeniilor de activitate ale ministerului;
  7. Examinarea concluziilor/recomandărilor din cadrul evaluărilor/analizelor impactului documentelor de politici publice sectoriale și integrarea acestora, după caz, în următorul ciclu de modificare/elaborare a cadrului de politici publice.

Tip de angajare

Perioadă determinată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

- studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalente, de masterat, preferabil în domeniul științelor economice, ingineriei, planificării strategice/ bugetare, dreptului.

- cunoștințe a legislației în domeniul economic, planificării strategice/bugetare, juridic;

- abilități de utilizare a calculatorului: Word, Excel, PowerPoint, Outlook, Internet;

- cunoașterea unei limbi de circulație internațională la nivel B1.

Experiență profesională: 1,5 ani de experiență profesională în domeniu

Abilități: Abilități de lucru cu documentele, abilități de analiză și sinteză a datelor complexe, a fenomenelor și a proceselor, de soluționare a problemelor de complexitate înaltă în domeniul de competență, autoinstruire și îmbunătățire permanentă a performanțelor personale, gestiune a informațiilor, elaborare a documentelor, comunicare și prezentare a diverselor subiecte, comunicare eficientă și lucru în echipă.

Atitudini/comportamente: Responsabilitate, disciplină, spirit de inițiativă, tendință spre dezvoltare profesională continuă, rezistență la efort și stres, respect față de oameni, punctualitate, diplomație, flexibilitate, obiectivitate și exigență.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:
    1. Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidatului la funcția publică vacantă

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

Legislația în domeniul serviciului public

  • Legea nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public
  • Legea nr.25/2008 cu privire la Codul de conduită a funcționarului public

Legislația în domeniul de specialitate

  • Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative;
  • Legea nr. 136/2017 cu privire la Guvern;
  • Legea nr. 595/1999 privind tratatele internaționale ale Republicii Moldova;
  • Hotărârea Guvernului nr. 386/2020 cu privire la planificarea, elaborarea, aprobarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea documentelor de politici publice;
  • Hotărârea Guvernului nr. 118/2023 „Cu privire la organizarea şi funcționarea Ministerului Energiei;
  • Hotărârea Guvernului nr. 442/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind mecanismul de încheiere, aplicare și încetare a tratelor internaționale.